17.08.2016
Membrii
Cluburilor pentru Cetățenie Activă au participat la un seminar de
instruire la Chișinău, unde au învățat cum să se implice în actul
decizional și cum să promoveze cetățenia activă.
Seminarul ”Metode și instrumente de participare activă într-o societate
responsabilă”, organizat pe 15-16 august 2016 de Centrul de Resurse
”DIALOG-Pro” în cadrul proiectului ”Responsabilitate individuală și
cetățenie activă”, a adunat la Chișinău participanți din cele cinci
localități țintă - s. Costești, r-n Ialoveni, s. Elizaveta, mun. Bălți,
s. Ciolacu-Nou, r-n Fălești, or. Cahul și or. Căușeni.
18.07.2016
Amenajarea unui parc de distracţii pentru copii, instalarea
semafoarelor și a coșurilor de gunoi în localitate, reparația
drumurilor, verificarea activității taximetriștilor, curățarea râului
Botna, organizarea Zilei Voluntarilor, amenajarea intrării în sat sunt
doar o parte din problemele și ideile de dezvoltare enunțate de
locuitorii satului Costești, extrase din Boxele de idei. Pe data de 15
iulie 2016 Clubul pentru Cetățenie Activă de la Costești, în parteneriat
cu primăria din localitate au organizat o dezbatere publică la care au
pus în discuție toate sugestiile, comentariile și criticile cetățenilor.
Specialiștii în comunicare și relații publice din cadrul Cluburilor
pentru Cetățenie Activă au participat pe 23 iunie 2016 la trainingul
”Prin comunicare spre angajament civic”.
Evenimentul a adunat la Chișinău 20 de persoane de la Costești, Ciolacu
Nou, Elizaveta, Căușeni și Cahul, care pe parcursul unei zile au fost
instruiți în domeniul comunicării. Participanții au învățat ce înseamnă o
comunicare eficientă, care este rolul acesteia în cadrul unei
organizații, care sunt principalele instrumente de comunicare sau cum
pot realiza interviuri cu autoritățile locale, agenții economici și
cetățenii din comunitate.
15.06.2016
Resursele financiare nu sunt întotdeauna elementul esențial pentru
dezvoltarea locală. De multe ori este nevoie de resurse minime pentru a
realiza o acțiune sau un proiect comunitar, cel mai important lucru
fiind dorința cetățenilor de a schimba lucrurile. Cu cât mai multe
persoane se vor implica în procesul de dezvoltare a localității cu atât
mai mulți vom avea de câștigat. La aceste concluzii au ajuns
participanții la seminarul de instruire ”Să acționăm pentru viitor prin
promovarea poziției civice active”, organizat pe 15 iunie 2016 la
Căușeni pentru membrii Clubului pentru Cetățenie Activă din localitate.
Dezbaterea publică ”Provocările societăţii bazate pe cunoaştere”
Scopul întâlnirii a fost de a dezvolta colaborarea între actori culturali și organizații ale societății civile din cele două ţări, transferul de cunoștințe și practici la nivel european și global în domeniile educaţiei, cercetării și participării cetățenilor la construcția unei societăti durabile.
03.08.2015

În cadrul Campaniei naţionale de informare Europa pentru Tine, Centrul de Resurse ”Dialog-Pro”, în parteneriat cu Centrul pentru Dezvoltare Democratică și Fundația Dignitas din România, a organizat la Chișinău seminarul de instruire ”Metode și instrumente de participare activă într-o Europă responsabilă”, cu participarea experților români, Mariana Niţelea și Luiza Cristea.
Mai mult
15.06.2016
La evenimentul, care s-a desfășurat în incinta primăriei, au participat un grup de cetățeni din oraș, interesați să se implice activ în soluționarea problemelor comunitare.
15.06.2016
Pe
15 iunie 2016, în or. Căușeni a fost lansat Clubul pentru Cetățenie
Activă, creat în cadrul proiectului ”Responsabilitate individuală și
cetățenie activă”.
La evenimentul, care s-a desfășurat în incinta primăriei, au participat un grup de cetățeni din oraș, interesați să se implice activ în soluționarea problemelor comunitare.
31..05.2016
Pe 31 mai 2016, în satul Elizaveta, mun. Bălți, a fost lansat Clubul
pentru Cetățenie Activă, creat în cadrul proiectului ”Responsabilitate
individuală și cetățenie activă”.
22.05.2015
Dezbateri publice în localităţi rurale: comunicare, eficienţă, integrare
Importanța integrării europene a Republicii Moldova, avantajele de care va beneficia țara noastră odată integrată în UE, perspectivele economice de dezvoltare ale țării - au constituit principalele teme de discuție în cadrul dezbaterilor publice organizate de Asociația Presei Independente în satele Ustia și Mașcăuți, la care au participat secretarul Platformei societății civile ”Pentru Europa”, Lilia Snegureac, experții Sergiu Harea și Veaceslav Ceremuș.
Participanții la discuții au inițiat dezbateri în special pe teme economice – rolul fondurilor europene pentru localitatea Dvs., care sunt modalitățile de accesare a fondurilor europene de către fermieri și reprezentanți ai micului business, de ce este în interesul cetățenului Republicii Moldova integrarea europeană, cum modernizarea țării va contribui la îmbunătățirea calității vieții etc.
Participanții la discuții au inițiat dezbateri în special pe teme economice – rolul fondurilor europene pentru localitatea Dvs., care sunt modalitățile de accesare a fondurilor europene de către fermieri și reprezentanți ai micului business, de ce este în interesul cetățenului Republicii Moldova integrarea europeană, cum modernizarea țării va contribui la îmbunătățirea calității vieții etc.
Mai mult
07.05.2015
Masa rotundă ”Prin promovarea valorilor europene către o poziție civică europeană”

Secretarul Platformei a menționat că situația în care a ajuns Moldova în prezent a fost determinată și de faptul că autoritățile nu au fost capabile să organizeze o campanie de informare și comunicare cu cetățenii, pentru a aduce mai aproape de oameni valorile europene, pentru a le explica avantajele și beneficiile pe care le presupune aderarea Republicii Moldova la comunitatea europeană.
Mai mult
19.11.2014
Întrunirea Anuală 2014 a Conferinţei Directorilor Bibliotecilor Publice din Republica Moldova (CODIBIP)
Conferinţa anuală a directorilor bibliotecilor publice
din Republica Moldova (CODIBIP) a declarat anul 2015 drept Anul
promovării valorilor europene.Evenimentul, care s-a desfăşurat la 19 noiembrie 2014 în Sala de
Conferinţe a BNRM, a fost organizat de Biblioteca Naţională a Republicii
Moldova, Centrul Pro-European de Servicii şi Comunicare, în parteneriat
cu Centrul de Resurse "Dialog-Pro", care asigură funcţiile de
Secretariat al Platformei societăţii civile "Pentru Europa"Lilia Snegureac, Secretar al Platformei și președintele Centrului de resurse „Dialog-Pro”, a ținut un discurs exhaustiv despre ce înseamnă valorile europene și cum poate R. Moldova să le „îmbrățișeze”
Detalii
20.09.2014
Seminarul de instruire pentru tineri din Călăraşi
Seminarul de instruire pentru tineri din Călăraşi despre sursele de
informare şi promovare a ideilor europene din Republica Moldova a fost
un prim test pentru secretariatul Platformei.
În cadrul acestei platforme, Centrul de Resurse „Dialog-Pro”, împreună
cu toţi membrii Platformei, își propune să promoveze ideile europene,
utilizand diverse mijloace – de la sursele de informare electronică, la
training-uri, seminare, dezbateri publice, etc
1.09.2014
Platforma societății civile „Pentru Europa”: Obiective pe termen scurt
Despre misiunea Platformei, dar și despre activitățile de viitor ale
acesteia, s-a discutat în cadrul emisiunii „Loc de Dialog” de la Radio
Moldova, difuzata la 1 septembrie 2014La discuții au participat Lilia Snegureac, președintele Centrului de
Resurse „Dialog Pro”, dar și secretar al Platformei, consulul onorific
al Slovaciei în R.Moldova, Iurie Popovici și Adrian Băluțel,
vicepreședintele Consiliului Național al Tineretului din MoldovÎn cadrul emisiunii cu genericul „EU și UE” s-a discutat despre mai multe
subiecte cu tematică europeană, în special despre lansarea platformei
„Pentru Europa”.
2.09.2014
Cartea şi lectura în Europa: experienţe şi oportunităţi de colaborare şi cooperare
Presedintele Centrului de Resurse DIALOG-Pro, D-na Lilia Snegureac a prezentat Compendiul de date şi tendinţe generale în politica culturală a Europei (COMPENDIUM), care este o lucrare de referinţă unică asupra politicilor culturale europene, dublată de un sistem de informare şi monitorizare a politicilor culturale, a instrumentelor, dezbaterilor şi tendinţelor din acest domeniu în Europa. Mai mult
Presedintele Centrului de Resurse DIALOG-Pro, D-na Lilia Snegureac a prezentat Compendiul de date şi tendinţe generale în politica culturală a Europei (COMPENDIUM), care este o lucrare de referinţă unică asupra politicilor culturale europene, dublată de un sistem de informare şi monitorizare a politicilor culturale, a instrumentelor, dezbaterilor şi tendinţelor din acest domeniu în Europa. Mai mult
30.06.2015
Lansarea Platformei „Pentru Europa"
Platforma ”Pentru Europa” a fost creată pentru consolidarea opțiunii de integrare europeană și de dezvoltare democratică a Republicii Moldova și va contribui la promovarea valorilor europene, a beneficiilor economice, sociale, democratice și politice ale parcursului european al țării noastre. Platforma este deschisa pentru toți cei care împărtășesc valorile și idealurile europene si cheama institutiile mass-media,societatea civilă și autoritățile publice să se implice activ în promovarea integrării europene a Republicii Moldova și în informarea tuturor cetățenilor despre avantajele și provocările parcursului european.
In calitate de Secretar al Platformei “Pro Europa” a fost desemnată
doamna Lilia Snegureac, Preşedintele Centrului de Resurse “DIALOG-Pro”. Mai mult
11.04.2014
Dezbaterea publică „Câtă libertate în plus poate aduce cetăţenilor moldoveni libera circulaţie în Europa şi ce pot face ei cu ea?”
Cel mai mare risc acum pentru Moldova e să se oprească la jumătate de drum spre UE. Declaraţia a fost făcută de către preşedinta Centrului de Resurse Dialog-Pro, Lilia Snegureac, în cadrul dezbaterii publice organizată de IPN cu tema: „Câtă libertate în plus poate aduce cetăţenilor moldoveni libera circulaţie în Europa şi ce pot face ei cu ea?”. Experta a menţionat că cetăţenii trebuie să vadă cât mai curând beneficiile apropierii de UE. Mai mult
11.02 - 13.02.2014, 28,03,2014
Împreună facem internetul mai bun
Cea de-a 11-a ediţie a Zilei Siguranţei pe Internet a fost celebrată la 11 februarie 2014 cu genericul "Împreună facem internetul mai bun".Centrul de resurse DIALOG-Pro, de comun cu Centrul Pro-European de Servicii şi Comunicare din cadrul Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova a organizat o şedinta de informare pentru echipa de elevi-jurnalişti şi realizatorii emisiunii radio « Ora copiilor ». Mai mult
04-05.10.2013
Împreună pentru un viitor european
Directorul IPP, Arcadie Barbăroşie, Preşedinta centrului de Resurse Lilia Snegureac şi jurnalistul Vasile Botnaru sunt prezenţi, într-o expoziţie, reuniţi prin mesajul Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic, „Împreună pentru un viitor european”, Forumul se desfăşoară la Chişinău, la 4 şi 5 octombrie 2013.
Directorul IPP, Arcadie Barbăroşie, Preşedinta centrului de Resurse Lilia Snegureac şi jurnalistul Vasile Botnaru sunt prezenţi, într-o expoziţie, reuniţi prin mesajul Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic, „Împreună pentru un viitor european”, Forumul se desfăşoară la Chişinău, la 4 şi 5 octombrie 2013.
03.09.2013
Prezentarea Carnetului Comisarului Consiliului Europei pentru Drepturile Omului şi o dezbatere pe marginea articoleleor incluse.
A avut loc un schimb de opinii pe marginea
situaţiei jurnaliştilor din Moldova,
în special fiind puse în discuţie cauzele Moldovei la CEDO care se referă la
libertatea de exprimare. Subiectul care a vizat drepturile migranţilor au
generat o divizare a auditoriului în 2 tabere, una dintre ale a justificat
migraţia masivă a cetăţenilor Moldovei în statele europene şi o alta a
pledat pentru schimbarea situaţiei în Republica Moldova prin oferirea locurilor
de muncă care să stimuleze cetăţenii să rămână în ţară. Mai mult
25.06.2013
Lansarea portalului infoeuropa.md
În cadrul Emisiunii “Vector european” (TV Moldova1) a fost prezentat Portalul „Moldova Europeană”, realizat de Centru de Resurse "DIALOG-PRO" cu suportul Fundaţiei Est-Europene, din resursele acordate de Guvernul Suediei prin intermediul Agenţiei Suedeze pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (Sida).
Conceptul proiectului prevede în primul rând, concentrarea informaţiei pe un portal, fapt care ar economisi substanţial timpul pentru căutarea, depistarea şi analiza surselor informaţionale cu tematică europeană, asigurând accesul la ele de pe „Moldova Europeană” Mai mult
14.06.2013
Seminarul informativ «Surse de informare europeană»(Cahul)
Participanţii la acest seminar - Bibliotecari din Cahul, dar şi reprezentanţi ai societăţii civile şi administraţiei publice, cadre didactice de la Universitatea de Stat din Cahul, voluntari ai EuroClubului, au aflat despre posibilităţile de căutare a informaţiei pe Portalul “Moldova Europeană” şi pe Portalul de bloguri al Centrului Pro-European de la Biblioteca Naţională a Republicii Moldova. Dna Lilia Snegureac, Preşedintele Centrului de Resurse “Dialog-Pro”, expert în informare europeană a oferit detalii despre portalul informaţional “Moldova Europeană”, care oferă acces la informaţii cu privire la cele două structuri europene fundamentale: Consiliul Europei şi Uniunea Europeană. De asemenea, acest Portal reflectă zi de zi parcursul european al Moldovei.
La Bălţi a avut loc seminarul „Surse de informare europeană”
,
organizat de Centrul de Resurse „Dialog-Pro” în cooperare cu Centrul Interactiv „Pro-Europa” de la Bălţi.Reuniunea a fost organizată la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi în cadrul evenimentelor de celebrare a Zilelor Europei în Moldova. Participanţii, cadre didactice şi studenţi, reprezentanţi ai ONGurilor şi bibliotecilor publice, jurnalişti au fost informaţi despre importanţa aprofundărilor cunoştinţelor despre organismele europene şi parcursul european al Moldovei Mai mult
organizat de Centrul de Resurse „Dialog-Pro” în cooperare cu Centrul Interactiv „Pro-Europa” de la Bălţi.Reuniunea a fost organizată la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi în cadrul evenimentelor de celebrare a Zilelor Europei în Moldova. Participanţii, cadre didactice şi studenţi, reprezentanţi ai ONGurilor şi bibliotecilor publice, jurnalişti au fost informaţi despre importanţa aprofundărilor cunoştinţelor despre organismele europene şi parcursul european al Moldovei Mai mult
18.05.2013
Conferinţa finală “Europa la noi acasă” de Ziua Europei în Moldova
Concursul Republican “EUROPA LA NOI ACASA” este organizat de Miscarea Europeana din Moldova cu sustinerea Ministerului Educatiei din Republica Moldova, Universitatii “Perspectiva INT”,Centrului Dialog-Pro, Centrului Pro European de Servicii si Comunicare al Bibliotecii Nationale din Republica Moldova, Centrului de Informare si Documentare privind Drepturile Copillului. Asociatiei pentru Instruire si Informare Europeana in cadrul Anului European al Cetataniei, .
In proiectele şi eseele sale copii au elucidat atitudinea proprie faţă de cetăţenia responsabilă, au pus in dezbatere drepturile şi responsabilităţile cetăţenilor Republicii Moldova, s-au informat despre posibilităţile şi oportunităţile cetăţeniei europene. De asemenea, ei s-au implicat activ în soluţionarea problemelor şcolii, comunităţii cu atragerea buneilor şi parinţilor la realizarea proiectelor comune şcolare dedicate Zilei Europei. Detalii
In proiectele şi eseele sale copii au elucidat atitudinea proprie faţă de cetăţenia responsabilă, au pus in dezbatere drepturile şi responsabilităţile cetăţenilor Republicii Moldova, s-au informat despre posibilităţile şi oportunităţile cetăţeniei europene. De asemenea, ei s-au implicat activ în soluţionarea problemelor şcolii, comunităţii cu atragerea buneilor şi parinţilor la realizarea proiectelor comune şcolare dedicate Zilei Europei. Detalii
15.05.2013
Cu ocazia celebrării Zilelor Europei în Moldova, Centrul de Resurse “Dialog-Pro” în parteneriat cu Centrul “Pro-Europa” din Comrat a organizat o masă rotundă în cadrul căreia participanţii au fost informaţi despre sursele de informare europeană.
Detalii
18.05.2012
Detalii
03.03.2012
Seminar privind sursele de informare europeană pentru specialiştii din cadrul bibliotecilor publice raion
Centrul de Resurse „Dialog-Pro”în cooperare cu Centrul Pro-european de Servicii şi Comunicare din cadrul Bibliotecii Naţionale a organizat un seminar informativ pentru mass-media privind sursele de informare europeană.
Seminarul a fost moderat de dna Lilia Snegureac, Preşedintele onorific al Centrului de Resurse "Dialog-Pro", care a prezentat şi noul Portal informativ "Moldova europeană" .Detalii
Prezentarea surselor de informare europeană
Cu ocazia celebrării Zilelor Europei în Moldova, Centrul de Resurse “Dialog-Pro” în parteneriat cu Centrul “Pro-Europa” din Comrat a organizat o masă rotundă în cadrul căreia participanţii au fost informaţi despre sursele de informare europeană.
Detalii
18.05.2012
În cadrul Zilelor Europene in Moldova : Masa Rotundă cu genericul „Dimensiunea europeană a Moldovei: opţiuni şi perspective de integrare”
În cadrul Zilelor
Europene in Moldova Centrul de Resurse „Dialog-Pro” şi
Mişcarea Europeană din Moldova
organizează Masa Rotundă cu genericul
„Dimensiunea europeană a Moldovei: opţiuni şi perspective de integrare”.
Evenimentul este organizat în cooperare cu Centrul Pro-european de
servicii şi comunicare al Bibliotecii Naţionale a Republicii Moldova,
Detalii
03.03.2012
Centrul de Resurse "Dialog-Pro" a în operare cu Centrul Pro-European de Servicii şi Comunicare, organizat, la 3 martie 2012 un seminar de instruire la care au participat specialiştii din cadrul bibliotecilor publice raionale
17.02.2012
Surse de informare europeana pentru mass media
Seminarul a fost moderat de dna Lilia Snegureac, Preşedintele onorific al Centrului de Resurse "Dialog-Pro", care a prezentat şi noul Portal informativ "Moldova europeană" .Detalii
02.02.2012
La 2 februarie 2012 Centrul de resurse „Dialog-Pro”în colaborare cu Centrul Pro-european de Servicii şi Comunicare a organizat un seminar cu privire la sursele de informare europeană.
27.12.2011

13 - 14.11.2011 - Civil Society Forum: Living Together, Combining diversity and freedom in 21st-century Europe, Strasbourg
La 13-14 noiembrie 2011 la Strasbourg şi-a ţinut lucrările Forumul Societăţii Civile : « Trăim împreună, îmbinăm diversitatea şi libertatea în Europa secolului 21 » organizat de Conferinţa Organizaţiilor Internaţionale Neguvernamentale (INGOs) cu suportul Consiliului Europei. Obiectivul principal al acestui eveniment l-a constituit acordarea unei noi dimensiuni, de societate civilă, pentru implementarea “Cărţii Albe a Dialogului Intercultural » şi pentru punerea în aplicare a recomandărilor cuprinse în raportul prezentat de Grupul Persoanelor Eminente din cadrul Consiliului Europei, care identifică noi abordări ale societăţilor multiculturale inclusive din Europa.
Centrul de Resurse « Dialog-Pro » a fost reprezentat la lucrările Forumului de la Strasbourg de Preşedintele său, dna Lilia Snegureac.
10 -18.10.2011
DIALOG PRO în cadrul Săptămânii Europene a Democraţiei Locale în Republica Moldova/ Dialog Pro in European Week of Local Democracy in Moldova

În Republica Moldova SEDL a avut drept slogan „ Drepturile Omului şi egalitatea de gen la nivel local”.
Centrul de resurse „Dialog-Pro” a coordonat organizarea evenimentelor desfăşurate în cadrul SEDL în Republica Moldova. Evenimentele au fost organizate cu susţinerea Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată, implementat de către Guvernul Republicii Moldova, PNUD şi UN Women şi finanţat de către Guvernul Suediei. „Dialog-Pro” a organizat toate activităţile în strânsă colaborare atât cu organismele menţionate, cât şi cu suportul Congresului Autorităţilor Locale din Moldova.
13.10.2011
Conferinţa Naţională «Rolul APL în asigurarea Drepturilor Omului şi Egalităţii de Gen la nivel local”

22.09.2011
Dna Lilia Snegureac, Preşedintele Centrului de Resurse „Dialog-Pro”, la 22 septembrie 2011 a participat la emisiunea postului de radio „Vocea Basarabiei” cu genericul „Puncte de reflecţie: Democraţia la nivel local” cu ocazia desfăşurării în Moldova, în perioada 10-16 octombrie 2011, a Săptămânii europene a Democraţiei Locale, iniţiativă lansată de Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei.
Preşedintele Centrului de resurse "Dialog Pro" Lilia Snegureac a participat astăzi la inaugurarea Conferinţei Internaţionale „Cultura Toleranţei, Valorile Comune, Dialogul Intercultural: 20 de ani de realizări”.
27-29.06.2011

Această ediţie a avut loc la Strasbourg, la 27-29 iunie 2011 organizată de către CoE pentru absolvenţii Şcolilor de Studii Politice şi a reunit peste 500 participanşi.